Antena Căutare

Mireasa sezonul 9. Valentin a plâns în timpul intervenției telefonice a mamei. Ce l-a emoționat până la lacrimi

Valentin a lăcrimat în timp ce vorbea cu mama lui, doamna Nicoleta. Iată ce și-au spus.

Mireasa sezonul 9. Valentin a plâns în timpul intervenției telefonice a mamei. Ce l-a emoționat până la lacrimi Galerie
Valentin a lăcrimat în timp ce vorbea cu mama lui, doamna Nicoleta. Iată ce și-au spus. | Antena 1

Emoții pentru Valentin, Elena și doamna Floarea. Cei trei au discutat cu doamna Nicoleta la Mireasa Capriciile Iubirii.

Mireasa sezonul 9. Valentin a plâns în timpul intervenției telefonice a mamei. Ce l-a emoționat până la lacrimi

Doamna Nicoleta l-a asigurat pe fiul său de susținerea sa și i-a transmis Elenei că o iubește.

„Eu îmi doresc din suflet să mi-o aduci pe Elena acasă. Eu îi susțin din toate punctele de vedere, îi susțin cu tot dragul și eu sunt sigură că ei vor fi bine și o să încerce să se înțeleagă unul pe altul și să lege o legătură puternică.”, a zis doamna Nicoleta, mama lui Valentin.

Băiatul s-a emoționat până la lacrimi, iar doamna Nicoleta a încercat să-l liniștească.

Citește și: Mireasa sezonul 9. De ce Cristian a chemat-o pe Antonia după nici două săptămâni, deși spunea că vrea să-i dea timp să se refacă

”Te iubesc foarte mult, mami, nu fi trist. Tu trebuie să fii fericit.”, i-a transmis mama lui Valentin. Băiatul a început să plângă și i-a transmis părintelui: „Sunt mamă, te iubesc”.

”Eu vă iubesc pe amândoi și inclusiv pe Elena. Abia aștept să vii acasă, îmi place foarte mult de tine că ești un băiat sincer. Știu sigur că o să îți fie bine cu Elena”, a mai adăugat doamna Nicoleta.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi vor păşi astăzi în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

Citește și: Mireasa sezon 9, 22 aprilie 2024. Albert și Ionela s-au sărutat. Cei doi formează un cuplu

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

Mireasa sezonul 9. De ce Cristian a chemat-o pe Antonia după nici două săptămâni, deși spunea că vrea să-i dea timp să s... Mireasa sezonul 9. Ce gest a făcut Alexandru pentru Cristina la aniversarea de trei luni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x