Antena Căutare
Logo show

Coaste cu măsline. Rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Coastele de porc vor fu preparate la cuptor cu tije de usturoi verde, iar sosul rezultat va fi folosit ca bază pentru interesantul sos de măsline. 

Ingrediente pentru Rețeta de coaste cu măsline:

1 kg coaste de porc 1 kg cartofi noi măsline verzi, murate usturoi verde sare și piper mentă suc de lămâie ulei de măsline unt salată vedre

Cum se procedează pentru a prepara rețeta de coaste cu măsline

Coastele se porționează, se asezonează cu sare și piper și se rumenesc la tigaie pe toate părțile.

Apoi, se așază în tavă, împreună cu tije de usturoi verde și se dau la cuptor pentru aproximativ 40 de minute, acoperite cu folie de aluminiu.

Cartofii noi se vor fierbe în apă cu sare, doar pentru 3/4 din timpul de fierbere normal, apoi se scurg și se trag la tigaie, în unt. Se mai asezonează cu sare și piper, după gust.

Sucul lăsat de coaste în tigaie, sau jiul, cum îi spune Vlăduț, se separă de grăsime, se amestecă cu măslinele verzi, cu zeamă de lămâie, puțin ulei de măsline și mentă și rezultă un sos gustos.

Cu acest sos se vor servi delicioasele coaste și cartofii noi, alături de o salată verde.

Spor și poftă bună!

Luni, 11.05.2020, 08:39
AP Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 38, 17 mai 2024. Victor se întâlnește cu presupusul lui fiu!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 23:00
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 38, 17 mai 2024. Adina, Mara și Flory, petrecere surpriză pentru viitoarea mămică Eva

Logo show Vineri, 17.05.2024, 22:58
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 38, 17 mai 2024. Doina, întâlnire tensionată cu tatăl fiicelor ei: Vreau divorțul!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 22:55
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 37, 17 mai 2024. Eva și tatăl ei, discuție cu reproșuri: Ne-ai părăsit pentru altă femeie!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 21:48
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 37, 17 mai 2024. Diana și Felicia au fost păcălite! Ce informații importante au spus despre ele

Logo show Vineri, 17.05.2024, 21:44
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 37, 17 mai 2024. Eva are parte de o sarcină cu complicații! Ce s-a întâmplat la spital

Logo show Vineri, 17.05.2024, 21:40
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Ștefan a fost salvat de la eliminare! Natalia a fost eliminată din competiție

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:57
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Ionela intră la cursa de eliminare alături de Cristian

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:53
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Publicul a decis ca Ștefan să părăsească competiția

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:48
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Elena a câștigat o ședință de training despre make-up-ul profesionist

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:30
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Andrada face acuzații grave despre Antonia: E dependentă de droguri!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 15:57
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Vlad, către Iuliana: ”Am avut de câștigat că am intrat în casă! Te-am întâlnit pe tine!”

Logo show Vineri, 17.05.2024, 15:20
x