Antena Căutare

Părinții unui copil i-au cumpărat o caracatiță de companie, iar aceasta le-a distrus casa după ce a născut 50 de pui. Ce au făcut

O familie din Oklahoma a trăit o experiență mai puțin obișnuită după ce și-a cumpărat o caractiță de comanie, iar aceasta a dat naștere a 50 de pui distrugând casa. Iată cum a fost posibilă această aventură și ce au făcut oamenii într-un final.

Caracatiță care a născut 50 de pui
Părinții unui copil i-au cumpărat o caracatiță de companie, iar aceasta le-a distrus casa după ce a născut 50 de pui. | Tik Tok

Părinții unui băiețel în vârstă de 9 ani și-au dorit să îi faca un cadou special cu ocazia zilei sale de naștere și astfel s-au decis asupra unei caracatițe de companie.

Dat fiind faptul că cel mic era de-a dreptul obsedat de caracatițe încă de la o vârstă fragedă, părinții au avut această idee și au pus-o în aplicare fără să stea prea mult pe gânduri.

Cu toate acestea, situația a luat o întorsătură extrem de neașteptată, iar caracatița de companie făcută cadou le-a distrus casa după ce a născut 50 de pui.

Citește și: O femeie a văzut că „porțile iadului” par să se deschidă chiar în curtea casei și totul a fost surprins pe camerele de filmat

Iată cum s-a întâmplat totul pas cu pas!

Caracatiță de companie le-a distrus casa după ce a născut 50 de pui

Cameron Clifford, tatăl băiețelului, este un dentist în vârstă de 36 de ani care și-a dorit să îi îndeplinească una dintre cele mai mari dorințe ale fiului său, și astfel, s-a decis să cumpere o caracatiță de companie pe care să i-o facă cadou cu ocazia zilei de naștere.

Micuțul Cal își dorea atât de mult o caracatiță de companie, încât de fiecare dată când avea ocazia, spunea că tot ce vrea este o caracatiță.

Astfel, părinții lui au decis să nu-l mai facă pe copil să aștepte încă de la vârsta de trei ani pentru acest cadou, și au făcut marele pas de a cumpăra o caracatiță mult dorită.

În luna octombrie a anului trecut, Clifford a sunat pentru prima dată la un magazin local de tip acvariu pentru a se interesa de felul în care o caracatiță trăiește, dar și despre modalitatea prin care aceasta trebuie îngrijită.

După ce a aflat toate detaliile, bărbatul s-a dus să o cumpere pentru aniversarea fiului său și a numit-o Terrance. Tatăl lui Cal a comandat un rezervor de apă sărată, un sistem special pentru circularea apei și alimente necesare pentru caracatița de companie.

Într-un timp relativ scurt, Terrance a devenit din ce în ce mai mare și a început să depună ouă fără ca nimeni să se aștepte la un asemenea lucru.

Experții i-au transmis faptul că dacă ouăle au fost nefertilizate, ceea ce s-a și întâmplat, acest lucru a înseamnă de fapt că durata de viață a caracatiței este pe sfârșite. Vestea a picat ca un trăsnet pentru familie, toți cei din casa fiind extrem de triști.

Citește și: Descoperire macabră într-o vitrină frigorifică din piață. Ce a putut găsi un internaut. A filmat totul, iar imaginile sunt virale

Cu toate acestea, Clifford a luat un ou și a rămas uimit de ceea ce a aflat!

„Am spart-o din greșeală, iar prin acea crăpătură iese ceva și întinde tentacule minuscule și face trei mișcări de înot peste punctul meu de vedere”, a spus el.

Caracatița Terrence exlozase un număr de 50 de ouă, iar toate presupunerile au fost spulberate în momentul în care bărbatul a spart oul din greșeală din care a ieșit un pui.

Astfel, familia a trebuit să aranjeze pentru fiecare pui câte un acvariu și să cheltuie mii de dolari pentru scoici, crabi, melci.

Cel mai dureros lucru a fost totuși atunci când a avut loc un incendiu electric care s-a produs din cauza apei vărsate de la acvariul lui Terrance care devenise destul de agitată.

„Mi-aș fi dorit să nu fi deschis acea supapă în acest fel și să nu fi aruncat toată acea apă de mare murdară pe covorul alb al copiilor mei”.

Totuși, familia s-a îngrijit cât a putut de puii de caracatiță și a apelat la diferite centre de ajutor pentru că nu mai puteau face față celor peste 25 de bebeluși care au reușit să supraviețuiască.

„Fiecare om de știință cu care vorbesc este întotdeauna oarecum uimit de faptul că am reușit să obținem un randament atât de mare în baia unui copil”, a spus bărbatul, ținând cont că rata de supraviețuire este cu mult mai mare decât în medie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: O femeie a vrut să își renoveze bucătăria, însă a avut parte de o surpriză uriașă. Ce a putut să descopere sub casă

O femeie le-a cerut internauților să-i ghicească vârsta. Răspunsurile au uluit-o: „Au pierdut contactul cu realitatea”... Restaurantul unde poți bea gratuit o sticlă de vin scump. Ce cer proprietarii în schimb. Nu mulți pot accepta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x