Antena Căutare

Wow! O mamă îi pune, în fiecare noapte, copilului un căţel de usturoi sub pernă! O să îţi pară rău că nu ai ştiut asta până acum

Usturoiul este o minune de la natură! Proprietăţile sale sunt extraordinare, iar specialiştii recomanda consumul lui cât mai des. Unele persoane, însă, considera că aceasta legumă poate elimina şi negativitatea

Usturoiul este o minune de la natură! Proprietăţile sale sunt extraordinare, iar specialiştii recomanda consumul lui cât mai des. Unele persoane, însă, considera că aceasta legumă poate elimina şi negativitatea

Dacă ai probleme cu somnul, atunci trebuie să încerci acest remediu natural: pune seara,înainte de culcare, un căţel de usturoi sub pernă şi ai scăpat de insomnie.

Iată câteva reţete şi indicaţii de tratamente şi remedii naturiste prin consumul de usturoi, simplu sau în combinaţie cu alte plante:

- Pentru infecţii şi inflamaţii se aplică, un amestec de miere cu usturoi pişat aplicat pe zona afectată sau direct un căţel de usturoi tocat mărunt pus într-un tifon şi înfăşurat pe locul cu problema.

- Amestecul din două părţi ulei şi una usturoi combate astenia şi depresia.
- Pentru reumatism sunt indicate frecţiile cu usturoi de-a lungul coloanei vertebrale.
- Pentru durerile de dinţi, luaţi un căţel de usturoi, zdrobiţi-l şi frecaţi-vă cu el gingia în zona dintelui bolnav. Dacă durerea este mare, lăsaţi usturoiul aproximativ o oră pe dinte.
- Pentru dezinfectarea plăgilor şi a ulceraţiilor se realizează comprese cu oţet de usturoi (30 g de usturoi râs, macerat 10 zile într-o jumătate de litru de oţet).
- Pentru vindecarea râiei, se face un decoct de usturoi (6 căţei la un litru de apă).
- Pentru combaterea negilor se freacă zilnic negii cu un căţel de usturoi proaspăt pişat. Usturoiul are un puternic efect antiviral, iar negii se retrag treptat, deci necesită răbdare acest tratament.
- În caz de răceală, se curăţă de coajă cinci căţei de usturoi, se zdrobesc şi se amestecă cu 5 linguriţe de zahăr. Se pun la foc cu puţină apă până dau în clocot. Se ia oală de pe foc, se lasa 5 minute şi apoi se strecoară. Se bea zilnic o linguriţă de zeamă.
- Pentru vindecarea bătăturilor şi porţiunilor de ţesuturi întărite, se aplică o căpăţână de usturoi caldă, coaptă în cuptor, de mai multe ori pe zi.
- Pentru vindecarea surdităţii de origine reumatismală se introduce în urechi, în fiecare seară, un tampon de vată îmbibat în suc de usturoi amestecat cu ulei.
- Pentru afecţiuni cardiovasculare se recomandă tinctura din usturoi cu adaos de miere şi extract de propolis. Aceasta are un efect preventiv şi curativ atât în diferite afecţiuni cardiovasculare, dar şi în prevenirea sclerozei şi a altor boli de uzură.
- Usturoiul reduce tensiunea arterială şi colesterolul, împiedica depunerile pe pereţii vaselor, subţiază sângele, previne formarea cheagurilor şi repară “stricăciunile” de pe artere.
- Asocierea cu miere de salcâm şi propolis ridică valoarea terapeutică a usturoiului, în special în combaterea sclerozei.
- Contra paraziţilor intestinali se recomandă 3-4 căţei trecuţi prin razătoare şi lăsaţi la macerat câteva ore, într-un vas cu apă clocotită sau lapte. Dimineaţa se bea pe nemâncate, timp de trei săptămâni.
- Pentru scăderea în greutate şi prevenirea îmbătrânirii ţesuturilor se recomandă tinctura de usturoi care are şi un efect antiseptic, vasodilatator, antisclerotic, antiastmatic. Iată cum se prepară tinctura de usturoi: Se iau 50 grame de usturoi şi 250 grame alcool (de 60 grade). Se curăţa usturoiul, se taie în bucăţi se pune în alcool şi se lasă la macerat 10 zile. În fiecare zi se agită. După cele 10 zile se filtrează.
- Contra afecţiunilor respiratorii, ca astm, bronşita şi guturai se recomandă consumul pe perioada anotimpurilor reci supă de usturoi. Aceasta supă este un tonic pentru arterele vasculare şi ale sistemului nervos. Iată reţetă de supă de usturoi: 4 căţei de usturoi se pun într-o cratiţă cu puţină apă, sare şi piper şi se pun la fiert la foc potrivit. După fierberea usturoiul, aceştia se scot şi se zdrobesc. Separat se bat 2 ouă cu puţină apă şi se adăugă peste usturoiul zdrobit, amestecând bine. Se adăugă apoi peste supa din cratiţă şi se mai adăugă puţină apă caldă. Se lasa să fiarbă la foc domol, până dă în clocot. Supa se poate servi cu crutoane de pâine.

Veste uriaşă! De acum, ne vom putea trimite mesaje şi pe YouTube! Ce "tool-uri" în plus ne va oferi noua func... A fiert o banană și a băut ceaiul obținut. Imediat s-a vindecat! Toți suferim de această boală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x