- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la acoperişurile a două imobila din oraşul Voluntari, pompierii intervenind timp de aproximativ trei ore pentru a stinge flăcările. O persoană expusă la fum a primit îngrijiri medicale, fiind apoi transportată la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, un incendiu a izbucnit, după miezul nopţii de luni spre marţi, la acoperişurile a două imobile, situate pe strada Cugetării din oraşul Voluntari.
Acolo s-a intervenit cu nouă autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
De asemenea, în sprijinul pompierilor militari au intervenit şi trei echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Voluntari.
O persoană, expusă la fum, a avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la spital, precizează reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
Incendiul s-a manifestat violent, cu degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi şi a fost stins în jurul orei 3.30.
Sursa: News.ro
Un băiețel a murit strivit de un bloc de beton. Se urcase pe gard să-și recupereze mingea: Mama a văzut toata scena... Rochii de banchet 2019. Cum alegi rochia, în funcție de forma corpului...