Antena Căutare

Anda Adam şi Bote - STOP, PAUZĂ sau PLAY? Ce spune designerul despre relaţia cu frumoasa blondă

Cătălin Botezatu a revenit în ţară după cinci zile petrecute departe de Anda Adam. La Londra, designerul a avut timp să se gândească şi la sentimentele pe care le are față de artistă.

Cătălin Botezatu a revenit în ţară după cinci zile petrecute departe de Anda Adam. La Londra, designerul a avut timp să se gândească şi la sentimentele pe care le are față de artistă. Iar dacă s-au despărţit definitiv, sau se iubesc, ne-a spus, în exclusivitate, în platoul "Acces Direct", chiar designerul român.

Cătălin Botezatu a revenit, aseară, de la Londra. Relaxat și parcă extrem de fericit că s-a întors acasă, designerul ne-a vorbit despre schimbările din viața lui.

Întrebat de reporterii “Acces Direct” dacă este îndrăgostit, Bote a răspuns concis: “Întotdeauna am fost un îndrăgostit”. Cu toate astea, priorităţile celor doi par să fie cu totul altele decât o eventual căsnicie. Şi pentru Bote, dar şi pentru Anda, cariera se află acum pe primul loc.

"Deja am 46 de ani şi ăsta sunt şi nu îmi doresc o căsnicie, nu cred în mariaj şi nu mai vreau să fac copii pentru că nu am nevoie. Anda e ocupată şi are concerte şi eu sunt foarte ocupat. Nu este suficient cât ne vedem pentru o relaţie. Aveam o relaţie deschisă şi suntem înşelegători. Noi am pus pe primul loc cariera şi eu nu vreau o familie acum", a declarat invitatul Simonei Gherghe.

Urmăreşte ediţiile integrale ale emisiunii "Acces Direct" pe AntenaPlay.ro!

O nouă piesă de dragoste de la Mihai Trăistariu... Octavia Geamănu şi Vica Blochina, trup şi suflet alături de Naţională!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x