Antena Căutare

O lecţie de viaţă emoţionantă! O mireasă din SUA a fost condusă la altar de doi tați

Tatăl natural al unei mirese americane a făcut cel mai frumos gest în ziua în care şi-a condus fiica la altar. A vrut neapărat să-l implice în cel mai emoţionant moment al nunţii şi pe tatăl virtreg al tinerei, cel care de altfel a şi crescut-o

Tatăl natural al unei mirese americane a făcut cel mai frumos gest în ziua în care şi-a condus fiica la altar. A vrut neapărat să-l implice în cel mai emoţionant moment al nunţii şi pe tatăl virtreg al tinerei, cel care de altfel a şi crescut-o

El este Todd, tatăl natural al miresei. El este tot Todd, tatăl vitreg al tinerei. I-au fost amândoi alături aproape toată viaţa. Şi, evident, nu puteau lipsi din cea mai importantă zi a fetei, ziua nunţii. Spre altar însă au plecat doar fiica cu tatăl biologic. Şi totuşi, la un moment dat, li s-a alăturat şi tatăl vitreg.

Iniţiativa i-a aparţinut celui dintâi, care se gândise de multă vreme la moment. De altfel a şi avertizat fotografa că trebuie să fie foarte atentă.

Iar gestul a fost primit cu lacrimi şi recunoştinţă de tatăl vitreg. "Mă gândeam: "Doamne, o să îmbrac un frac doar ca să stau deoparte, pe scaun?" Apoi a venit, m-a luat de mână şi mi-a spus: "Hei, şi tu ai muncit la fel de mult ca şi mine, şi tu meriţi să o conduci la fel de mult ca şi mine. Aşa că mă vei ajuta să ne conducem împreună fiica la altar".

Fotografiile au fost postate ulterior în mediul online. Şi au fost accesate de milioane de oameni din toată lumea, impresionaţi de cei doi bărbaţi şi de mesajul transmis. Un copil se creşte cu dragoste şi respect.

Gina Pistol vine la "Poftiţi de vă iubiţi". "M-am certat rău cu nea Mărin!"... Pe 5 și 6 octombrie, la „Poftiți de vă iubiți!”: Cosmina Păsărin se teme de animale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x