- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Sorana are noi probleme în ”Utimul Trib”. Accidentarea Soranei de la ultimul Duel a fost pusă la îndoială chiar de către colegii săi, după ce aceasta a încercat să îi convingă că nu poate să intre încă în teren la jocul de Salvare.
”E o competiție dură, în care trebuie să fii apt, dacă tu nu ai vorbit de problema asta înainte, ci doar după ce ai aflat ce presupune proba, nu înțeleg”, a spus Ionuț Iftimoaie, supărat pe ezitarea colegei sale.
„Asta mă scotea din minți. Nu era nimic vizibil. Când mi-am spart buza și avea fața plină de sânge, spuneam că sunt OK. Vin și eu o dată lovită și spun că nu pot să joc, că mă doare de mor, atunci apar discuții”, a spus Sorana, după discuțiile cu colegii.
Medicul care a consulat-o pe vedetă spune altceva. Din punctul lui de vedere, Sorana este aptă medical pentru a participa la probă: „Ea decide dacă vrea să joace. Din punct de vedere medical, poate juca. Decizia e la ea.”
Decizia Soranei a fost clară: nu va participa la această probă.