Antena Căutare

Reţeta lui Chef Munti de la Star Matinal: Supa de roşii şi ardei

Chef Munti a gătit la Star Matinal o reţetă de supă de roşii şi ardei

Ce ne trebuie pentru Rețeta de supă de roşii şi ardei:

800 gr roșii decojite, din conservă 6 ardei capia 2 morcovi 1 ceapă 1 cățel de usturoi busuioc verde oregano sare și piper ulei de măsline pătrunjel verde pentru servit: roșii cherry ridichi castravete pâine ciabata Pentru cei care nu țin post: cașcaval parmezan smântână

Cum procedăm pentru a prepara Rețeta de supă de roşii şi ardei.

Se trag la tigaie, în ulei de măsline, ceapa, usturoiul și morcovii. Chef Munti recomandă ca aceste ingrediente să fie blendate din start și apoi trase la tigaie. Își vor spori mai mult gustul, dar ajută și la cremozitatea supei.

Ardeiul se coace, mai întâi pe grill, apoi la cuptor, pentru a se pătrunde bine în interior, dar și pentru a se putea trece mai bine prin blender.

Un alt sfat al lui Chef Munti este de a blenda ardeiul copt fără a-l curăța, apoi a se trece prin sită și astfel gustul va fi mult mai intens și nu se mai pierde prin curățarea ardeiului.

Se adaugă ardeii copți și blenduiți peste ingredientele de pe foc, apoi roșiile, de asemeni, trecute prin blender.

Se mai fierbe supa cremă de roșii cu ardei copți pentru câteva minute, timp în care se asezonează gustul cu sare și piper.

La final, se mai trece supa cremă prin blender, eventual prin sită pentru a deveni foarte fină și cremoasă.

Se servește presărată cu pătrunjel verde, alături de crutoane din ciabata, legume proaspete, iar dacă nu ținem post, putem să adăugăm și smântână și să o servim cu parmezan și cașcaval.

Spor și poftă bună!

Miercuri, 15.04.2020, 11:59
x