Antena Căutare

Avocatul lui Mihai Pleșu a contestat toate procedurile procurorilor: „Nu ne-a fost prezentată nicio probă”

Sandra Grădinaru, avocatul lui Mihai Pleşu, a informat, sâmbătă, că a contestat toate procedurile efectuate în cazul clientului său în dosarul de trafic de droguri în care acesta a fost reţinut.

Avocatul lui Mihai Pleșu a contestat toate procedurile procurorilor: „Nu ne-a fost prezentată nicio probă”
mihai plesu, droguri, avocat

Sandra Grădinaru, avocatul lui Mihai Pleşu, a informat, sâmbătă, că a contestat toate procedurile efectuate în cazul clientului său în dosarul de trafic de droguri în care acesta a fost reţinut.

„Până la acest moment nu ne-a fost prezentată vreo probă în sprijinul acuzaţiei, ci doar această acuzaţie. Am contestat toate procedurile efectuate în cauză. În tot cursul zilei de ieri el a fost sub puterea unui mandat de aducere. În baza acelui mandat de aducere, nu i s-a permis să ia legătura nici cu mine, deşi eram la sediul BCCO de la ora 8,00, el a fost dus la UPU Spiridon, deşi există cerere din partea mea să particip la actele de urmărire penală", a declarat, pentru Agerpres, Sandra Grădinaru.

Ea a adăugat că în acest dosar, început în septembrie 2018, au lucrat investigatori sub acoperire şi s-au efectuat interceptări. „Acuzaţia constă în faptul că, în toată această perioadă, în aşa-zisa reţea, s-ar fi comercializat 6,43 grame canabis la un preţ de 60 de lei gramul. Nu se ştie cum au fost cântărite aceste 6 grame de canabis, iar toată această cantitate de 6 grame ar fi fost comercializată în mai multe tranşe de un gram şi ceva fiecare de către o altă persoană din Iaşi cu care nu se reţine vreo legătură directă între această persoană de sex feminin din Iaşi şi clientul meu”, a susţinut avocatul.

Sandra Grădinaru a afirmat că Mihai Pleşu nu cunoaşte persoana care ar fi traficat droguri în Iaşi şi respinge acuzaţiile care i se aduc.

„Din acuzaţiile prezentate de către procurori este incert dacă domnul Pleşu este acuzat că ar fi consumator sau traficant”, a completat ea.

Potrivit avocatului, deşi clientul ei a precizat încă de vineri dimineaţă că este bolnav, acest lucru nu a fost luat în considerare de către anchetatori.

„Ce este important e faptul că de ieri dimineaţă de la 6,30, în momentul în care au început percheziţiile, şi până aseară la ora 22,30 nu i s-a prezentat această acuzaţie. Deşi a invocat probleme medicale la 6,30 dimineaţa, probleme medicale care existau de cinci ani şi mă refer la două infarcturi miocardice şi hipertensiune arterială, stenoză şi stent pe arteră, el nu a fost lăsat să se întindă, nu a avut posibilitatea nici să se întindă şi nici să mănânce absolut nimic. La ora 8,00, i s-a luat sânge în condiţiile în care nici nu a fost consultat de un specialist cardiolog”, a afirmat apărătoarea lui Mihai Pleşu.

Şase persoane au fost reţinute în acest dosar de trafic de droguri de mare risc. Ele urmează să fie prezentate instanţei sâmbătă după-amiază cu propunere de arestare preventivă.

Fiul lui Andrei Pleșu a fost reținut pentru trafic și consum de droguri! În timpul audierii, lui Mihai Pleșu i s-ar fi f... Fiul lui Andrei Pleșu a fost eliberat și pus sub control judiciar: „N-am înţeles nici eu ce mi s-a întâmplat”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x