Antena Căutare

Un medic cunoscut în România s-a stins din viață! Boala necruțătoare de care suferea l-a învins chiar de ziua lui

Un medic cunoscut în Vrancea s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu o boală incurabilă. Doctorul vâncean Dănuț Ceamburu a murit la vârsta de 66 de ani, chiar în ziua în care era sărbătorit Sfântul Daniel.

Un medic cunoscut în Vrancea s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu o boală incurabilă. Doctorul vâncean Dănuț Ceamburu a murit la vârsta de 66 de ani, chiar în ziua în care era sărbătorit Sfântul Daniel.

Dănuț Ceamburu era medic la Serviciul de Ambulanță Vrancea, instituție pe care a și condus-o în urmă cu mai mulți ani, potrivit vrancea24.ro.

Dănuț Ceamburu și-a început cariera la dispensarul din Vrîncioaia, după care s-a specializat în Pediatrie.

„Unele dintre momentele cele mai plăcute au fost când am întâlnit după ani buni doi copii de şapte respectiv 13 ani şi despre care părinţii lor mi-au spus că trăiesc pentru că eu i-am ajutat”, spunea medicul în urmă cu câțiva ani, potrivit Antena 3.

Ba mai mult, medicul avea și valențe artistice, era pasionat de Eminescu și a scris în anul 2014 o carte de poezii.

ANAF Lista datornici 2018. Cine sunt românii șterși de pe lista Fiscului... A fost ca pe vremea lui Ceaușescu! Oamenii din Lugoj au îngheţat în case şi au stat la cozi de sute de metri să-şi facă ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x